Eu nu trăiesc după platforme aprobate
Și nu mă bucur când îngrop în haosul din jur,
Speranțe ce s-au dovedit deșarte,
Iluzii imbecile ce n-au decât contur.

Am năruit grăbiți acel castel din cărți,
Ce n-au fost nici o clipă doar de joc
Și am rămas surprinși, realizând într-un târziu,
Că nu avem nimic concret de pus în loc.

Ne-am păcălit citind reclamele străine,
La tot ce nu voia să-nghită occidentul
Și-am transferat aici tot orientul
Cu miile-i de racile cu tot.

Azi constatăm că tot ce-a fost valoare
S-a depărtat precipitat de noi.
Privim perplex, livizi, fără culoare,
Pietrificați în calea apelor devastatoare,
În care pier fără speranță de scăpare
Tot ce cu trudă, sânge , sacrificii,
Am adunat spre a fi spulberat.

Imens păcat.
Cumplită răzbunare,
A tot ce cu trufie a pierit
Trecând pe-aici în veac.

Rușine pentru închinare,
Pentru trădări și renunțare!
Rușine-n fața acelui dac,
Care-a pierit luptând sărac.

Ar fi putut trădându-și conștiința
Să - aducă aici ce-i astăzi occidentul
Să-mpingă mai departe orientul,
S-așeze centrul lumii în Carpați.

N-ar fi putut?Ar fi putut, desigur.
Dar n-a fost laș să moară blestemat
Nu a cedat ca trupul să-i doarmă ne-mpăcat.
A rezistat tenace, râzând a suportat.

Nu a dorit războaie, nu a râvnit averi,
A vrut să fie liber, cinstit și respectat.
Cu ce-a greșit, poți spune?
Cu ce-ai greșit române, urmaș de dac sărac?