Calul Eron,
Ființă legată cu lanțul de diavol
Se ascundea pieziș,cu gâtul într-o parte...
Fornăie și lumii i se crapă piatra sub copită.

in zăriște am adunat o bucata de țărâna
la cantecul vechi
am chemat ființa ,
i-am spus să-și mântuie mâinile de om
să-și facă o femeie cu tot ce i-am dat.

cu genunchiul aplecat la apus
a adus scările jos,
și-a aprins ochiul lucitor de pisică,
a speriat ciorile pe umeri
și și-a făcut o poartă
peste care sa treacă veacurile :
fecioarele blânde și reci.

Eron,cal andaluz cu coama groasă
mergea îndurerat cu cozile târate-n șiroaie
plângea că nebunul s-a spânzurat în turn.

cu grație,îsi lasă să picure frumos
carnația pierdută pe sub sfori.

reginele albite
strângeau cu vervă cununa sub genunchi,
făceau cu ochiul pulpei vreunui sfânt
să le transforme sânul gol în vin.