prea multă tristețe
am smuls adâncului
răsărise și-n ochiul împăiejenit
de privirile așezate pe suflet

cu degetele aș împinge tristețea
și toate zilele triste le-aș sfârși
mi-aș opri înserările cărora le-aș despleti
părul înnoptat din care mi-aș face culcuș

din perdeaua luminii-mi voi desprinde
câteva firișoare dintr-o după amiază
să mi le-așez așternut pe patul tăcerii
când voi adormi poate un licăr de speranță-mi
va înveli sufletul



19 iulie 2010