Să te iert?
Ce să iert...
Iubirea ce-mi crește sufletul,
Suferința ce mi-l frămîntă-n creație?

..............................

Ai plecat, tăcînd...
Neștiind...

Te-ai întors acum,
Să-ți mături vina,
Înțelegînd că ai călcat un prag
Ce nu merită gunoiul.

Ei... acum ți-e mai bine?
Nesupărarea mea
Þi-a rupt din urmă o piatră--
Ești liber,
Mergi mai departe!

Nu știi, însă,
Că urmele tale vii, calde,
Umbra-ți ce mîngîie ferești,
Care au tot pîndit iluzii, momite-n așteptare,
Dor, ard, apasă!
Și mai mult decît praful adunat,
De atunci.

Rîd ca și unui necunoscut,
Îți pun pe masă mîndrie, indiferență...
Și chiar de plînsu-mi tremură,
Strigînd în piept,
Nu-ți spun nimic.
Căci nu cu dorul mi-ai venit,
Ci tîrît de vina
Și regretul tău
Din trecut.