Marie, amăruie-femeie Marie,
cât e noaptea de mare ți-aud glezna
cum trece iar pe la mine prin vie.
Paserea Tinereții mai cântă prin ramuri,
pribegirea m-a scăpat din chingă și hamuri.

Umblăm iar amândoi
prin Minunata Grădină...
Când e soare, când e ceață,
când foșnește sângele în noi…
…și la focul nou început
cărăm nou-nouțe scântei…

Maria cea Nouă, dulce-amară,
Domnului să-I mulțămim
că tot împreună intra-vom în seară.

Cu palmele noastre, arse de rouă și mângâieri
ocroti-vom candela din ziua de azi,
ca din ziua de mâine și din ziua de ieri…
până ce un somn va trece prin noi
cum trece coasa prin fragedul trifoi.




A.D. 2000, de Adormirea Maicii Domnului