ah, ce durere ascuțită la vârf
devine uitarea.
timpul ne ia în subordine,
instalându-ne-n mormane cu amintiri.

ca un balsam pe rana sângerândă,
ustură când ne-amintim de ele.
au fost aievea, adevăr, iluzie și gând,
acum, doar călătoresc printre stele.

o, îmi era drag și aș fi vrut,
să am mai multe inimi, care,
să bată în umilul piept,
cât-o eternitate, pentru fiecare !


9 august 2010