Singură stau pe malul mării,
Și încerc ca suferința mea s-o dau uitării.
De ce nu pot să uit
Că fără să verși nicio lacrimă mi-ai mărturisit
Că de a noastră adolescentină dragoste te-ai plictisit?


Mă uit fascinată la amurg
Și lacrimile șiroaie-mi curg,
Când la tine mă gândesc,
Simt că de-al tău dor înnebunesc.

Acum tu ești departe,
Lângă cea care mi te-a furat,
Spunându-i în continuu vorbe deșarte...
Ah, tu nu știi cât am eu de-ndurat!

Pe unde ai plecat cu ea,
De nicăieri nu te găsesc ?
Să-ți mai spun ceva aș vrea :
Lâng-a noastră potecă
Stau alți doi tineri, se iubesc !

Þii minte când poezii de dragoste tu îmi spuneai,
Ale mele castanii plete le-mpleteai
Și cu cu capul în brațele mele adormeai?
Încă îmi amintesc ultimul vers,
A fost...Te iubesc!