Insomniace aripi torn în mine
Scânteia ce aduce-n gânduri zborul
Iar Cerul își adună-ncet soborul
Zidirea din simțirea-mi s-o termine.

Mă biciuiește ca un vifor dorul
De vremea ce-a trecut și nu revine
Și înlăuntru-mi să m-arunc îmi vine
Doar regăsi-voi ce-am pierdut, odorul.

Iar viitorul - Dumnezeu mai știe
De câte va mai fi împresurat...
Sădesc cât mă pricep în poezie,

Dar versu-i cu veninuri presurat.
Oricum va fi vreodată ca să fie
Cu foaia albă-s veșnic însurat.