demult, ceream să fiu vindecată
să prind rădăcini din vise
să mă-mbăt, pentru prima dată, din vinul trupului meu

de-atunci.
câte răsărituri și-au purtat ferestrele deschise,
și maluri triste ale nopții
au străjuit, de-atâtea ori, iluzorii lumini ale orașului
ale mele

zboruri încrustate pe fruntea albă a copilului
ce-a pățit cu grația prăbușirii peste ani

săruturi i-au pătat sufletul
și mâinile străine din trup, hulpave-au furat.
undeva, dansul dintâi strălucea precum tinerețea mereu amânată...

Vindecă-mă
acoperă-mă cu ce nu cunosc și colorează-mă în ce nu cunosc
copilăria mea ia-o și salveaz-o de mine.