De mereu ar fi să zăbovesc prin țări străine
Lângă fel și fel de suflete haine...
Mi s-ar face un dor nebun de ai mei părinți...
Dar azi ei sunt departe
Și o lacună de iubire în ceea ce-i privește mă desparte
Vreau să nu le mai citesc nemulțumirea
Să-mi feresc privirea...
Ca în sfârșit să-mi găsesc fericirea...

Zâmbetul pe ale mele buze să fie mai des
Mult mai multă fericire să împărtășesc,
persoanelor cu care mă întâlnesc...
fără să mă fâstacesc.
Prin această lume în care mai mereu mă rătăcesc,
aș vrea să încetez să mai umbresc...
fiecare fascicul de lumină pe care îl găsesc.