Afară plouă și e frig
eu stau și ma gândesc,
la acest chin
ce mi-a fost dat
să-l trăiesc.

Afară fulgeră si tună
și lacrimi imi adună.
Afară plouă neincetat
sufletul ce mi-e trădat.

Parcă si cerul
e de partea mea,
și e furtuna
din inima mea.

Cerul imi plânge
lacrimi amare
și se întreabă:
Ce este oare?

Lacrimi adanci,
fierbinți și reci
se contopesc in joacă
sufletu-mi plâng
și se adună laolaltă.

De ce eu, de ce noi
trăim acest chin?
De ce tu, de ce voi
Nu puteți să-l opriți...?!