Am ajuns la trecutul joc
Al urmelor de ochi păstrate
Pe șine și gândite prin treceri.
Cumva din noaptea asta se lasă
O ceață cu ventuze din creuzet
Și chichot de clarisă,
(Când îi calci roba în priviri)
Nu promite decât veștile
Unor disperări cu limite
Vopsite în ipoteze despre contuzii.
Trecutul joc se mai rabdă
Pe câte un covor de iarmaroc,
Plin câlți și zări,
Poate mai zace și cu oamenii
Prin cifozele creionate
De câte un drac ascuns sub o cruce.
Trecutul joc are un tren sinucigaș mâine,
În el intră toți pasagerii nedoriți,
Merge constant cu înfometarea
Pănă când toți se îneacă în marea moartă.
Bagajele sunt simple, câteva iluzii, trei șosete
(bumbacul absoarbe sarea),
Un abțibild în care stă intreaga familie
(fericită pentru pomană)
Și un joc mai nou, prea beat ca să se teamă
De un apus în marea de sare.