După „Boul și vițelul” de I.L. Caragiale

Un bou din comună (multă vreme taur
În folosul obștii), de coarne-ajutat
Și de vaci iubite-n epoca-i de aur,
A ajuns un mare șef de sindicat.

Mare lucru-n lume e șefia, nene!
Îți aduce multe: influență, bani,
Dreptul trândăvirii, rumegând alene,
Stima și respectul marilor țărani.

Bine... și invidii, ca-ntre animale,
După apariții la televizor,
După interviuri date la jurnale:
Că de ce nu vine ziua pe ogor,

C-a uitat ce-i jugul, că-și ignoră frații,
Că de cei din turmă s-a îndepărtat,
Că de când e lider, ăia, generații
De viței și vite au sacrificat.

„Dacă nu ne taie, vom muri de boală,
Tot importă lapte, chiar pentru sugari,
E-n pericol clasa noastră socială,
Însăși fibra noastră de cornute mari!”.

Cum stătea-ntre vite, un orfan de tată
Și crescut de unchiul, un frumos vițel,
Stânjenit de bârfe, le mugi deodată:
„Las’ că merge unchiul și le-arată el!”

Nu stătu pe gânduri, o luă la goană,
Pân’ la la unchiul-lider nu se mai opri
Și naiv și sincer, fără de prihană,
Tot ce se bârfește el îi povesti.

„Nu ești tu, acolo, simplu bou de paie,
Ba, eu cred că tu ești boul între boi,
Le arăți tu mâine celor ce ne taie,
Ce ne țin de-atâta vreme în nevoi!”.

„Află de la mine, dragul meu, nepoate:
Enervat o dată, eu le-am arătat,
Dar au râs cu toții de-au căzut pe spate,
Că uitasem, dracu’, că eram castrat!”.

Originalul se află aici: http://agonia.ro/index.php/poetry/13923922/Boul_%C5%9Fi_vi%C5%A3elul