De ieri până azi a trecut un anotimp.
Am clipit și-au căzut frunze de pe gene
Se teme gândul de viforul de noapte
Care geme urletul din Melpomene.

S-au sfidat vulcanii și aleargă iute
Pe leagănul gol al vieții de gheață.
O ceață în trupul umbrit selenar
Pe calea Lactee nici urmă de rază.

Neptun deșartă cutremur în mare,
Altare de sârmă din stele dărâmă…
O Venus nebună îl strigă amarnic,
Răsună femeia a clopot de lună.

Se-ntunecă cerul,ne naștem din el,
Alunec de mână cu tine, în lume,
Măcel de-anotimpuri fără contur.
De tine depinde,o mână mă ține.

Și lași să descresc într-un cosmos
Atât de străin,de hain,de haotic .
Narcotic îmi ești,în piele îți crește
O venă mai plină ca vena supremă.

Cad.Mă ridic.Mă detest.Mă accept,
În mii de milenii agonic mă pierd.
Se-ntrec să mă fulgere norii divini
De sus.Iar de jos,simt nervii marini.

Se sparge valul de stânca erodată.
Cu mâna dreaptă dai marea la o parte.
Apari în fața mea,bărbat sau demon
Cutremur,tridentul tău cere cutremur.

Ne-ai distrus.Cădem în gol din nou,
Ecou de harfă în timpul scurs din mine,
Un alt pământ ne ține în picioare,
În continuare,mă ții de mână strâns.

Rămâi cu mine într-un infinit.
Dar și acum mi-e teamă de o forță,
Uit ce mi-e dat sa-mi fie amintit.
Te simt .ÃŽmi e de-ajuns.Te simt.

Să nu te-ntrebi cine sunt sau cine ești.
Povești s-au scris prea multe despre noi.
Ceva în amintire parcă am …
Să spunem că sunt Eva,tu Adam…

De ieri până azi au trecut milenii,
E dimineață-n visul meu,departe
E o carte.Dar e ascunsă .Dragul meu,
Hai să uităm ce am făcut azi-noapte.