Degeaba se agită cocorul acolo sus.
Acum coboară parcă adormit.
Soarele se zvîrcoleste în departare.
Ostenită tăcerea se asterne.

Trupul icneste mut pămîntului.
Degeaba stau nemiscați oamenii acolo jos,
Rînjetul crispat al nopții îl dorește.
Curg lacrimi dar nimeni nu plînge,

Toți așteaptă privind cum trupul înnegrește.
Acum e praf și bate vîntul,
S-a dus...se uscase...și lacrima.