Stând, de ani de zile, permanent legat,
Cu mâncare proastă sau chiar nemâncat,
Bietul Azorică, într-o dimineață,
S-a decis să-ncheie cu această viață.
Deci, având în minte gândul revanșard,
Cât ai zice pește, s-a urcat pe gard
Și sări în stradă, fără ezitare,
Folosind-și zgarda drept spânzurătoare.
Dar, să vezi minune!... Veche și uzată,
Zgarda lui de-o viață a cedat îndată,
Dându-i libertatea când nici nu gândea...
MORALA:
Moartea,-ntotdeauna, vine când vrea ea!