am două mâini cu ele îmi înfig unghiile în coasta lui adam și țipă neajutorat
afară plouă fără dumnezei de gheață
știi că pe vremea asta
noi doi ne putem preface că suntem allan și maitreyi
pe vremea când îmbrățișam copaci
putem lua liftul către frunzele cele dintâi fără să ne pese
suntem două semafoare scurtcircuitate ne dor coastele mai tare ca oricând
ne descoperim și astăzi suntem fericiți că prindem trenuri
le strivim carcasele de fier ca pe o îmbrățișare veșnică înainte
să plecăm pe drumuri
mă țin cu o mână de soare ai în coaste degetele mele
ce facem se numește love
deși autostrada are numai două benzi ne-ntrepătrundem
ca două săbii laser doar privindu-ne intens și nici pe departe
la fel
ca în poemul
ăsta.