Am să iți dau iubito țechini de aur greu,
Mătăsuri din Levant și albe diamante, am să-ți dau
Și ceasul cel ușor al nopților măiastru risipite în ispite
Cum nimeni n-a îndrăznit să dea pe clipe nenumite,
Am să iți dau…

De vei petrece șoaptele ursitelor în zile dezgolite
Al farmecelor cânt să nu iți pară el deșart acum -
Căci nu e om mai fericit când mantia de strune colorate
Prefiră astfel prin poteci a urmelor adânc parfum.

Nu nevoința să ne fie naș ci biruința luminată,
Aceea care e-n noi mereu nestrămutată, neschimbată;
Voi pritoci valtrapuri aurite sirepilor ce te-or aduce
În micul meu palat de gânditor însigurat - însă ferice.

Te lasă dar purtată de-a vremurilor taină mare,
Și cumpănind să spui astfel ce-i bine si e rău -
Și-așa vom ști noi doi noianul vremii a-l străbate -
Te lasă dar, spre singurul tău drum ce nu e rău.