Rotinde nemișcări în miez de sferă,
Odaie de ascet, rostiri să nască,
O pulbere de stele-n geam ca mască
Și-o-ndrăgostire ce doar nopți preferă.

Și oamenii-s vitezomani în eră,
Eu duc în nemuriri cal alb să pască,
Tăcerea-i încă neaprinsă iască;
O fi aievea, sau e doar himeră...?!

Mansarda se topește în lucarne,
În luna dătătoare de argint.
Malefic stau în oase și în carne

Cu vorba doar mai pot ca să vă mint.
Iubito, ce-mi așezi pe frunte coarne,
De tine și de lume mă dezmint.