Îmi simt tâmplele presate de forțe invizibile
Închid ochii însă văd doar imagini oribile
Un puls electric ritmat prin neuroni
Spiritul descompus în mulțimea de atomi.
Mă pregătesc să mă otrăvesc
C-un amestec grotesc pe care îl creez
Din ură și lacrimi de copil
Din teamă și petale albe de trandafir.
Îmi inoculez otrava și o simt prin vene
Propagându-se cu rapiditate în artere
Inima-i cuprinsă de un văl de durere
Treptat dispare ultimul strop de plăcere.
Sistemul nervos se dezintegrează
Iluzia speranței începe să pălească
Un hău imens mi se întinde în față
O voce îmi spune: ,,sari din această viață’’
Viziuni negre încep să mă bântuiască
Nu-i nimeni aici care să mă potolească.

Nu mai sunt om, am devenit un mecanism
Mi-am consumat de mult doza mea de optimism.