astăzi, lumina aleargă în jurul ei de ca și cum
dacă s-ar prinde vreodată pe sine, am rămâne
fără muzică bună, fără lăutarii veseli care cântă
despre idilele cu majusculă; și asta ar fi din cale-afară
de trist.

prietenii mei se uită la mine ca la o ceașcă de cafea, de azi
împărțim terminațiile soarelui ca pe niște foi goale.
poeziile mele seamănă mereu cu tine și chiar dacă s-ar contopi,
ar face-o undeva aproape de cercurile din care m-am născut.
tu nu vezi că încerc să îți scriu
o poezie și nu merge pentru că nu ești aici?

sunt atât de sensibilă acum, dar numai acum,
numai acum. peste poezia asta o să fiu ca nouă și
n-o să mă mai gândesc decât că mi-ar plăcea să fim
într-o zi ceva de genul eu mai mult tu și tu să
asculți muzica mea matinală.

desigur, nu ți-am spus niciodată despre pasiunea mea pentru
orele pierdute așteptând să-mi crească părul lung,
cât mai lung, să nu se mai audă nimic în jur decât cum îmi crește părul
mai lung mai lung mai lung până la tine,
de ce ți-aș spune vreodată așa ceva?

îmi seamănă minusculele astea atât de mult încât le confund uneori
cu un soare colorat aleatoriu care-mi crește undeva între sunetul
tirurilor care mângâie trotuarele zi de zi și tine. ce poate fi mai frumos de atât,
spune-mi, ce.

poate doar când realizezi că eu chiar încerc să spun ceva aici și niciodată nu
crezi asta decât după ce experimentăm orbește.