Am pustiit mult timp în scorbura inimii tale
și nu găseam decât umbre,
o frântură de sentiment schilodit ce-a rămas
blestemat să mocnească atâta timp,
câteva amintiri prăfuite care stăteau
ghemuite în urma salcâmului uscat
de la răscruce.
Dă-mi voie să fiu durerea din rănile tale
și înțelesul cuvintelor despletite
de dimineață


Am călătorit gol pușcă prin sufletul tău
căutând o filă de poveste să mă-mbrac.
O libelulă aduna cu ultima sforțare
trei picături de rouă de pe petala veștejită
a trandafirului din pumnii mei.
Un crab scobea-n nisipul goliciunii tale
și vântul uitării îi era complice
dar cerul o să-mi fie martor
la contopirea cu focul.


Iubita mea, învață-ne din nou
să fim, credincioși și simplii.