se zbate luna ca o
camă în geamul flambat
la răsărit

oamenii par grinzi de biserică
din care sfinții
își cioplesc fața

psalmii ajung din
calupuri de aer ciugulite de păsări

casele au
genunchii zdreliți de vărsarea
apelor
din brațe le țâșnesc
picii

în pumnii lor mărunți
viața se strânge ca o
paparugă

cu zâmbete frânte
mușcă din coltucele copilăriei

vântul vestește
pe limbă de
clopot

(25 martie 2011)