Soarele se spărgea în fragmente de lavă tăioasă,
Zdrobit de vid, de marile forțe contrare,
Se întunecase definitiv și era frig la tine în casă,
Toate stelele și planetele căzuseră în mare.

Zidurile și pietrele începuseră să se spulbere,
Scrâșneau toate lucrurile în casa ta,
Fierul, arama, argintul deveniseră pulbere,
Materia stătea chircită în sinea ei și urla.

Nu te mai zăream în întunericul înghețat,
Nici măcar trupul tău nu mai adia lângă ușă,
O să murim! o să murim! am strigat
Și te căutam ca un orb prin cenușă.

Dar deodată s-a întâmplat ceva miraculos,
Ai aprins o torță pe brațul tău stâng,
Doamne, femeie, am spus, tu ești Iisus Cristos
Și m-am lăsat în genunchi, și am început să plâng...