Păduri și ape întinse peste noi zâmbesc,
Sunt așternute în tăcere în amurg,
Privesc spre stele îndepărtate ce călăuzesc
Sufletele scotocind un demiurg.

Atâtea întrebări pe fila vieții zac,
Sunt galbene și roase pe la margini
De clipa care fuge iute cât un veac,
Lăsând amprentă mare de imagini.

Clișeele de amintiri vibrând neșterse
În pagina de azi ce-i plină de mister,
Și eu, și tu, și noi atâtea controverse
Atunci când mă citești și pari stingher.

N-ar fi mai bine să uităm de noi o clipă,
Să fugim în timp, printre salcâmi,
Să ne șoptim că viața-i fără de risipă
Atunci cănd gândurile nesfârșite le sfărâmi?

Hai să uităm de căutările deșarte,
Să adormim precum copiii nou-nascuți,
Iar clipele de mâine să ne arate
De-ar fi să scotocim prin alte șoapte!