Toți norii s-au deschis, ca la un semn
Să treacă-mpărăteasa de argint a nopții,
Pe inorogul ce pășea mândru, solemn,
Iar stelele fugeau, care-ncotro, ca hoții.
În ochii-adânci și reci plutea disprețul,
Mergea tăcută și de gheață, mai departe,
Părea un mesager aducător de moarte,
Vântul din Nord ce seamănă înghețul!
Eu însă, o priveam cu sufletul deschis,
Fără de nicio teamă, ci chiar încrezător,
Atunci, ea mi-a zâmbit cu dragoste și dor,
Iar focul în priviri, o clipă-i s-a aprins!
Toți norii s-au închis precum o poartă,
Când a pășit stăpâna ca argintul, moartă...