pentru care ochi
pentru care urechi
să mai spun în cetate
versuri fără ecou
în oglinzi deformate?

pentru care păduri
pentru care înalt
printre atâtea securi
să mai cânt, să mai ard?

stau cu inima în pumn
cu iubirea în vânt
și din clipe adun
ceasul meu de pământ.

aș lăsa undeva
demnitatea ca drum
dar mă tem că și ea
e o străină, e scrum ...

complicăm inutil
norme fără de sens
și ucidem subtil
un întreg univers...