Cum ar fi dacă m-aș întinde pe asfalt printre tramvaie ce latră vagabondînd pe străzi și m-aș abandona derivei ca o bucată de fluture pînă cînd noaptea mi s-ar lăsa pe umeri cu sînii ei reci și plini de vise?

Cum ar fi dacă m-aș lăsa mușcat de vagoane costelive și murdare și m-aș părăsi în colții lor confortabili prin arterele amorțite pînă cînd trupul mi s-ar ruina sub povara somnului?

Gîndul înflorește și se deschide ca o fereastră prin care cad deasupra orașului ce dă în clocot