cuvintele pe care zilnic le tăcem
știu
rămân pitite undeva
în dosul sufletului
chicotind ori plângând

în timp
(apar copiii cuvintelor
care vor să crească fiecare
măcar o virgulă un accent
etc)
cele mai sensibile
vor migra spre un oarecare
spațiu ales la întâmplare

peste cele rămase
vor cădea
vorbe grele
cărora nimeni nu le poate sta în cale
strivite
acestea se vor transforma în licori
și vor îmbăta noii veniți

când cele plecate
vor atinge vârfurile degetelor
atunci mâinile
atunci picioarele
atunci prietenii
vor privi mirați
și vor spune
aha
acum înțeleg