am plecat la drum cu un tren târziu
și am privit de sub boruri de pălării dantelate
oamenii
care vorbeau că poeta aceea nebună
nu are bărbat nici copii
duce un bagaj de căutări și nu doarme acasă
apoi hohoteau
ți-am spus de atunci că lumea
e curva curvelor
când tu credeai că-s ochii mei prea sălbatici

ți-am spus
tot ce se întâmplă cu adevărat e în noi
în bătaia pieptului meu
și-n iubirea pieptului tău

nu mai contează că am avut alt nume
că am plâns o apă
am ascuns sub gene încercări spre lumină
ți-am spus când iubesc curg
sunt pluvială
caldă
plâng și pentru ochii tăi

și tu știi ce urmează
ia-mă de mână