Pe o dungă violoncelul se odihnește
În razele soarelui după-amiezii,
După exercițiile ce aveau loc în fiecare zi.

În el își are vizuina un arici,
Care-acum își încălzește țepii,
Bucuros, că s-a lăsat din nou liniștea.

Lemnul violoncelului a dat în mugur,
Se aseamănă mai mult cu o tufă,
Unde melcii și furnicile stau la povești.

Sus, pe cel mai înalt raft al bibliotecii,
Veghează cocoșul policrom, de burete,
De lângă bustul lui Franz Schubert.