Vântul ronțăi o vreme,
Din nea și gheață scorțoasă.
N-are sobă, deci nici lemne,
Și o văgăună, casă.

Ar sta cică, covrigel,
Ca un cățeluș în cușcă.
Patul e din scai, și el,
Se foiește că îl "pișcă"!

Decât să se văicărească
Că e frig, ori că se-nțeapă,
Bine-i să călătorească,
Se-ncălzește și se-ndoapă!

Unde să stea, bietul vânt,
Mută neaua lăsând pete
Negricioase pe pământ,
Și iernii scaieți în plete!

Aurora Luchian Vaslui