O capră zveltă, frumoasă,

Crezându-se o crăiasă,

Își purta coada pe sus,

De-l pufnea râsul pe Urs,

Când vedea că e râioasă,

Și-o ținea în vânt făloasă!

Ba, ducesa zvăpăiată,

Avea strașnic chef de ceartă,

Cu Nela, o oaie creață,

Și de fel cam șugubeață.

-Bleagă, "supusă de turmă",

Ce mergi cu dulăi pe urmă,

Vara pe arșiță mare,

Toropită rău de soare;

Mulsă-n zori, la prânz și seară,

Uite-așa vară de vară,

Pe când eu sar peste țarc,

Arcuită ca un arc!

Pasc din iarba cea mai grasă,

Beau din apa răcoroasă,

A izvoarelor de munte,

Tu din bălțile stătute!

Nela scuturându-și lâna,

(Ce-i vine să-i tragă una,

Peste coada ei râioasă,)

Și-i șopti prietenoasă:

-Mi-o fi viața cum zici tu,

Ai dreptate, nu zic nu!

Dar în turma de mioare,

Eu am protecție mare:

Dulăii sunt paznici buni,

Ce să mai zic de stăpâni?

Ne mulg, dar ne ocrotesc,

Și de fiare ne păzesc,

Pe când tu...N-a terminat,

Căprița sări din țarc.

-Invidioasă supusă,

Replică, și a fost dusă!

Agitație în turmă,

Toate oile-s spre strungă.

Nela văzând grozăvia,

Zbieră de vui câmpia!

Căprița cea mândră tare,

Căzu lupului în gheare,

Care-acum o sfâșia;

Muribunda horcăia,

Cu ochii spre Nela care,

O privea cu groază mare.

Lupu-a tras de ea, a tras,

Pân' pielea a mai rămas!

Despre coadă nu v-am spus?

A rămas râioasa-n sus!

.......................
Ca o morală:

Cât de "pierdută" o fi,
Capra, hei, nu chicoti,
Coada tot în sus o ține,
Să se vadă râia bine!