E cel mai greu să găsești un loc pe lume,
Să dai un sens ființei tale, să fii tu însuți,
Fără să te simți a unor oameni, glume,
Fără să te doară, în adâncuri, sufletu-ți.

Azi mă văd pe-a străzilor oroare. Pășesc,
Printre oameni greșiți, absentă, tăcută.
Nu spun nimic; dictatorii mă fac să amuțesc;
Bunul simț, buna creștere, nu mă mai ajută.

S-au dus “prietenii”, s-a dus dulcea copilărie.
Mi-e tot mai greu să-mi găsesc colțul meu,
Să mă bucur nespus de-a mea jucărie,
Și să-mi iau creioanele, să desenez un zmeu.

Cum să mă maturizez, când eu tot un copil sunt?
Cum să pretind că sunt altcineva? O absurditate!
Nu! Refuz ce nu-mi stă-n fire și vreau să-nfrunt
Nedreptățile de ură încununate, de oameni create.