cînd mă satur de poezie
ies în curte ciocănesc o bucată de
platbandă
o ciocănesc o îndoi o găuresc cu burghiul
și-n timpul ăsta îmi spun că-s un mare idiot
cuvintele mele n-au nicio importanță
gestul prin care scot un cuvînt din gură
și-l pun pe ecran nu interesează pe nimeni
himerele alunecă se împiedică dar numai
cît să le prind destrămarea
iar în timp ce-mi inventez o secretă
falsă
identitate de poet
gardul meu de fier și scîndură bine șlefuită
rezistă vreo cincizeci de ani
cam cît un mercedes bot de cal
poate chiar mai mult