mi-era așa de frică de mine
că m-am ascuns
de mine
în mine
ca într-o vizuină
ori viziune...

și de atunci mă tot caut
cu acul
trecându-mă prin urechile lui
tot carul din fân
mă simt o pietricică
într-un nesfârșit pustiu
și e atâta liniște
în lumea asta de necuvinte
că îmi aud demonii cum urlă
doamne nici aici nu am scăpat
de haita asta flămândă
aș vrea să revin dar mi s-au șters
toate urmele spre înapoi
și nu e nicio vorbă să mă strige

peste tot nisip nisip nisip
și eu închis
în bucata mea de lut
cămilă însetată ce soarbe pustiul
ca pe o veșnicie