De faptul de a fi iau supradoză,
E drogul favorit al realității
Dar mă retrag în turnuri a cetății,
Fac baie în parfumul cel de roză.

Al Eu-lui e-un șir al unității,
Dar gândul meu nu e-n sfințire roză
Și sufletul e ruginit de-artroză,
Încheieturile sănătății...

Odaia-mi e departe,-n alte văi
Sunt adâncit într-o lumină nouă
Din trup ce-mi scoate rănile-văpăi.

Și drumurile-n fire-s numai două
Îngemănate parcă totuși căi,
Dar adăstez și sorb un bob de rouă.