E o altă noapte
în care vă-ntorc spatele
și cu foșnet de mânecă pe hârtie
scot la lumină cuvintele,
împletesc din ele frânghie
și trec pe partea cealaltă,
jucându-mi visele în picioare,
până dincolo de fața nevăzută a lunii;
sub mine – conul de umbră – cât lumea de larg,
prinde rădăcini deasupra unei prăpăstii; pe buza ei,
în tăcere, mă respiră din nou prin toți porii singurătatea.



29.05.2012;
05:37