trăiam precum un sihastru în munții lui
strângeam vreascuri din bibliotecă
și le ardeam ca jertfă pe altarul minții
închideam ochii și ascultam
cum fumul se ridica spre cer
eram eu
eram un alt om necuprins
am învățat iubirea prin ruga condeiului
și ca într-o fantasmă
ea își scotea rochia subțire
și făceam dragoste acolo
sub pomul Evei
gustând rând pe rând
fructul interzis

nimeni nu mai știe de asta
poate e mai bine așa
e mai bine că nimeni nu știe mai mult decât știe
amorul
condeiul
fantezia
ridică prin fum
poezia