Sunt o ispită, inima îmi știe
Parfumul proaspăt, ca de cruditate,
Așa că mâna poartă nestemate
În zarea nopții cea trandafirie.

Nu pot să mânii zeii că mă plimbă
În întuneric, ci le simt căldura,
Din care-mi dau, precum semănătura,
Vița cea verde, limpede, pe limbă.

Spun versuri simple, susur de izvoare,
Mă scald în valuri și iubesc adânc,
Mângâi tot cerul, pentru că mănânc
Mierea din vis a tot strălucitoare.

Veniți cu mine unde vântul saltă
Aripi subțiri, fantastice și multe,
Să ne lăsăm tăcerea să asculte
Glasuri de îngeri, liniște înaltă.

Florina Ladislau