Pictasem bluza unei fete arse
De soarele rostogolit pe arii,
Cu părul roșu, parcă de Campari,
Având la mâini manșetele întoarse.

Ținea de frâu o sete fulgerată
Și cumpăna fântânii înghețase
În sufletul ei simplu, de mătase,
Așa cum și voisem să arate.

Părea că eu sunt însă, cum se zice,
Istoria ne-o scriem fiecare
Dacă-ncolțește timpul în cărare,
Sub bolta unde arde Berenice.

Tabloul era gata când deodată
Mi s-a părut că bluza s-a pătat
De la pământul proaspăt semănat
Și l-am distrus, cu inima curată.

Florina Ladislau