Viole scuturate pe morminte
Ca picuri pe o pajiște aridă,
Blazată, indecisă și lividă
Foșnește bezna-n albele cuvinte.

Și ireal, c-un aer de silfidă,
Acordul de tăcere ia aminte
La destrămarea scurtă și cuminte
A imnului venit dintr-o absidă.

Cariatidă stăpânind mistere,
Cu sufletu-mpărțit de o secantă
Și fruntea bântuită de himere.

Iar mâna ta, o frunză de acantă
Împotmolită-n strașnice revere
O mângâie, un pic exuberantă.