Cu fulgi de nea acopăr frunza toamnei,
printre nămeți să-nvăț să-îmbătrânesc,
iar gheața s-o topesc în cuibul palmei,
din stropu-i cald apoi să-întineresc.

Obrajii înflăcărați de gerul nopții
mai șterg o lacrimă a amintirii,
noi doi ne așteptăm încă nepoții,
să mai simți iar ceasul împlinirii.

A mai venit o iarnă să ne amintească,
că nu-i avem cu noi și pe părinți,
zăpada vrea din nou să ne rănească,
dar o stropim cu-îmbrățișări fierbinți.

Cad fulgii reci pe chinuite gânduri,
dar sufletul a mai păstrat o floare,
ce-mi spune-n nesfârșite rânduri
că viața se trăiește și când doare.

Marilena Rodica Chirețu
26.12.2012
www.pitestiromania.ro