Fiecare dintre noi poartă-n suflet năzuințe
Vise, țeluri, ideal ce se cuibăresc în minte
Iar unele dintre ele sunt puternice dorințe
Ce ne călăuzesc pașii către mâine, înainte!

Sunt trăiri pe care ființa le petrece peste timp
Unele întâmplătoare, altele mult mai pregnante
Iar în suflet fiecare are propriul lui Olimp
Și câte-o divinitatea mai presus de sanctitate

Are omul când e tânăr atâta exuberanță
Plină de inconsecvență și de multă energie
Și-o dezordine în gânduri lipsită de importanță
Dar și firea agitată uneori prea zurbagie

Mereu plin de nerăbdare, nu prea dornic să gândească
Și fără statornicie, străin de perseverență
Trece fără griji prin viață sub tutela părintească
Neavând deloc probleme de trai și de existență

Abia când vine decontul să-și probeze competența
Și să treacă vreun examen după absolvirea școlii
Va putea arăta lumii c-a trăit adolescența
Cu succes în mod pragmatic, ori degeaba-n “dorul lelii”

Fiindcă pentru mai departe omul este nevoit
Să dea singur piept cu viața, să-și câștige existența
Deoarece viitorul singur și l-a făurit
Ca să demonstreze-n viață priceperea,competența

Se vor realiza vise, se vor nărui speranțe
Depinde de fiecare cum și le-a aprofundat
Se vor văicări aceia ce-au avut mereu restanțe,
Cei care-au chiulit tot timpul și care n-au învățat

Aceia vor simți greul pe umerii gârboviți
Și-l vor purta cu obidă chinuiți tot restul vieții
Fiindcă-n timpul tinereții au fost cam nesăbuiți
Și-au crezut că pot să facă toată viața “pe isteții”

Pentru că așa e-n viață decontul vine-n final
Și orice realizare se face numai muncind
Cu pricepere, răbdare urmărind un ideal
Care ți-l alegi tu singur și mereu perseverând