Cântă dumnezeiește.
Rămân înmărmuriți trecătorii.
Îi văd chiar și în depărtare
cum se opresc și ascultă.
Lui nu-i place muzica,
El o trăiește.
Pășește o dată cu ea în altă lume,
transfigurat de un zîmbet imens.
Și vioara parcă i-ar fi crescută
din inimă,
atît de bine îi ascultă poruncile.
Rar scoate un cuvint
dar cântând spune totul,
mai mult chiar
de cît se poate spune în cuvinte.
Puțini își mai amintesc
să lase un ban,
în farfuria din fața lui,
văzînd atîta fericire.
Dar cînd iese din transă
ar vrea un covrig.
Nimeni nu mai recunoaște atunci
cerșetorul acesta ponosit
și îmbătrînit
de tristețe.