Cățelul strângător
.
Azorel e strângător.
Cum primește un oscior,
Și-i sătul, și nu-l mănâncă,
Nu risipește, n-aruncă,
Îl îngroapă în pământ,
Uite-așa face pe rând,
Și a adunat mai multe.
Luni a pus PATRU mărunte,
Marți doar DOUÃ de curcan,
Miercuri UN mare ciolan,
Iar joi, ȘASE a dosit.
Acum scurmă fericit,
Curios și-ncetinel,
Că ar vrea să știe el,
Ce provizii o să aibă,
Când va veni iarna-albă!
------------------------
Albinuța
.
Nu știu ce-i cu albinuța,
S-a încurcat sărăcuța!
Ieri, în jurnal, a notat,
Câte găleți a cărat
De polen și de nectar.
Se chinuie în zadar,
Ca să afle rezultatul,
O doare și groaznic capul!
Vrea să știe cât a dus,
Până astru a apus.
A cărat către stupină,
DOUÃ găletușe-n mână,
Sprintenică, DE OPT ORI.
Cât a adunat din flori?
Tu, fetiță, băiețel,
Ajutați-o puțintel!

---------------------
Rățuștele
.
Mama-rață plânge, țipă...
Când ieși pe poată-n pripă,
Din cei ZECE bobocei,
Observă că lipsesc TREI.
A plecat tristă spre lac,
Tot strigându: mac! mac! mac!
Ce păcat, căci nu știu cum,
La o răscruce de drum,
Au pierit DOI mititei.
I-a căutat și Grivei,
Dar nici vorbă să-i găsească,
Pe mamă s-o domolească;
Că-i striga atât de tare,
Ca o mamă-n jale mare!
Stând pe lac, plângând de tristă,
Ștergând ochii c-o batistă,
Se întreabă temătoare:
"Câți copii mi-au pierit, oare?"