Prima moarte
ar veni obraznică și mi s-ar cuibări în cămașă
un monstru cornut care-mi înțeapă coastele cu coada sulițată
și singură
cu coastele pe dinafară
i-aș face morții respirație artificială
poate așa ne-am trăi ca două siameze ce împart același suflu
moartea sau viața

a doua moarte
ar veni diafană
și mi-ar îngropa gleznele în pământ negru
legându-mă de dragul morții mele
și-aș ține-o de mână
mergând ca două siameze care împart același pas
prin moarte sau viață

a treia moarte
m-ar lovi neașteptat
împingându-mă de la spate pe scările de la metrou
în vreme ce limbile cuvintelor îmi șfichiuie carnea
despre care unii ar spune că e mai cu folos s-o lași pradă viermilor
decât s-o lepezi pe altare netămâiate
dar ce știu ei despre cele trei morți?
când gândurile lor largi și goale s-ar uita la păsările de pradă
ca la niște cinteze care se rotesc bete de fericirea apusului
acolo jos
la gura de metrou
unde ultima moarte
mă împinge neașteptat și singură
tocmai în mine!