Sălășuind în închisoarea vieții
O carte-i aruncată, e nescrisă,
Un tonomat nu mai înghite fisă,
Iar sinele-i pierdut în vălul ceții.

Pandora însăși e pe veci închisă,
Cutia-i stă ca bază în nameții
Năucitori pe clarul dimineții,
Uitând mereu cromatica promisă.

Adverbele de timp împrăștiate
În patru zări cu praful din nisip.
Solfegii cresc din ploi încrucișate
Și-amestecuri de umbre fără chip
Reflectă roadele fărâmițate
Când stau pe norul meu și mă disip.