Voios, greierul Ilie,
Sosi la infirmerie,
Cu o veche datorie,
Un bob găsit pe câmpie.

Este foarte fericit
Că nu va mai fi bârfit
Că-i delăsător, hain,
Că nu e corect și fin.

Bate discret la fereastră,
Unde o perdea albastră
Se trase, și un cap mic
Se ivise doar un pic.

Era șefa furnicuță,
Zâmbitoare și drăguță;
Îl pofti să intre-ncet,
Că doarme un pacient.

Pe vârfuri, timid săracu',
Lăsă din spinare sacu',
Mărturisind cu mândrie,
Că-i soi nou de la câmpie.

Furnica, ca o artistă,
Iute-l taie de pe listă
Și l-a lăudat apoi
La tot neamul prin zăvoi:

-Ilie nu-i rău băiat.
A fost la noi internat,
Însă azi m-a răsplătit.
Și ziceți că nu-i cinstit?