poate că nu mai sunt vremurile de altădată
nostalgia mă copleșește
și curgerea către moarte este mai aproape
decât ora prânzului
când nesătul mă uit spre cer
și invoc ghinionul
curată nebunie
secvențe de viață din fiecare timp
parcurg în picioare
sau în genunchi
adeseori îmi revăd copilăria
în pantaloni scurți și o cămașă de in
mai albe decât norii de azi
sunt atât de ieri
sunt parcă mai abătut
poate nostalgic dar sigur trist
îmi vine să mă rostogolesc prin iarba verde
din grădina mamei ce încă trăiește
să mă mângâie
și uneori să mă certe
că nu am timp să mai strâng în brațe
florile câmpului
din vremuri îndepărtate
ele sunt la fel
doar eu am uitat să zâmbesc
chiar și pentru o simplă culoare
a unei flori ce a rămas acolo
și mă așteaptă
la mama
undeva la țară.